Ti-e parul nins…

Posted: iunie 25, 2010 in zbucium spre nefiinta

 

Ca un cearseaf uscat pe umeri

iti sade haina-nganbenita

si eu plecat printre supuneri

plang lacrima de-un veac oprita

 

slabit in neputinta oarba

dupa o viata te-am gasit

pacat ca anii vieti-ti soarba

surasul cald ce m-a vrajit

 

ti-e parul nins si chipul trist

si-n gene-ti cad sclipiri de nea

iar mana care m-a atins

sfarama-ncet franturi de stea

 

si-n ceasu-n care-ai frant iubire

erai izvor de frumusete,

sclipindu-ti ochii a fericirea

impleteai cosite crete

 

iubirea mea, inca traieste

e unde n-ai vrut sa privesti

tu stii, ea inca isi doreste

un univers plin de povesti.

Reclame

Ganduri prin soapte

Posted: iunie 25, 2010 in zbucium spre nefiinta
Prin ochii mei rasare luna,
in gandul meu e numai noaptea
si stiu ca, pentru totdeauna
te voi striga furis prin soapte
 
prin vocea mea striga uitarea
caci mi-ai lasat-o-n semn de pace
si poate-n gand e doar visarea,
ce-mi canta-n suflet si nu tace
 
prin piept, timid respira dorul,
s-au scurs anii precum clipa,
simt insa in trup fiorul
dansand brat la brat cu frica
 
tu poate, simti acum iubire
cum pentru mine n-ai simtit
dar ce nutresc eu pentru tine,
in veci,eu stiu ca n-ai trait
 
si poate ca, amorul vostru
e cu nimic mai sus de-al meu,
caci fericirea este rostul
pe lume, dat de Dumnezeu.
 
Si ca iubesc, pacatul meu,
ca tu nu simti, poate-a durut
dar stiu ca vei gandi mereu,
ca m-ai avut si m-ai pierdut.

sclipiri de rai

Posted: iunie 13, 2010 in zbucium spre nefiinta

ca o raza de soare
 in suflet cobori
prin ganduri usoare,
 prin ploaie prin nori
in inima pura
renaste iubirea
sirag de armura
croieste menirea
si tu ca o zana
ma-mbeti cu privirea
prin voce ingana,
 in gand amintirea
si soaptele-ti calde
 suspin de dorinta
sa simti cum iti cade
in maini neputinta.
zvacneste-n privire
un timp ce-a apus
si-nalti cu uimire
fruntea in sus.
din ceruri coboara
iubirea din visuri
si stergi de sudoara
ganduri si abisuri…

…nu-i spinteca zimtii

Posted: aprilie 9, 2010 in zbucium spre nefiinta

…sunt ani ce se pierd prin munca prin truda

 prin lupta cu timpul si lumea cea cruda

cu dor si durere ai trece prin toate

si-n mana ce doare le-ai frange prin spate

 sunt clipe cu zambet cand dorul nu-l  simti

si-ti fulgera-n cuget doar ganduri cu zimti

in sufletul pasnic ce plange urma

privesti cu tristete  la ridul din mana.

si timpul de-ai vrea in urma sa-l lasi

e greu caci trecutul se sterge  prin pasi

cu dragoste-n mama in sora si-n frate

te lupti cu distanta si treci peste toate

dar timpul de-ai vrea, sa-l sfasii cu dintii

nici colti de otel nu-i spinteca zimtii

durerea din trup, din suflet din gand

la gandul ca viata va trece curand

departe de casa, de carte, de paine

va dainui etern in suflet la tine.

 

Parfum de doamna de castel

Parfum de doamna de castel

Ii lasa-n urma portul trainic

Si-n urma pasului rebel

Presare numele ei falnic.

Inalta, supla cu mult fler

Si-ascunde-n spate anii vietii;

Dupa machiaj si dupa tel;

Spre a ravni la tronul spetii

Nici chipul nu si-l pleaca-n fata

De vrea sa-ncerce a cuteza,

Ati spune gandul ei de-o viata

De a lucra fara a-ntreba.

Asa se-arata  cu-ngamfare

De-ti faci curaj sa-i spui ca poate,

Ai vrea sa-i spui la intamplare

De cate ori te-a dat pe spate.

Privirea tinta,  pasul drept

Si pieptul-n fata cu mandrie,

E-n lumea asta scopul cert

De-a adera la-mparatie.

Cantec de iubire

Un cantec de iubire imi poarta-n veci dorinta

de a ma naste-n pururi si a-mi alina caita.

Durerea mea o sfasii, sleita-n neuitare

Iar gandu-n ceasul mortii mi-l  porti cu nepasare.

 

Sau poate a trai  inseamna a muri,

sau poate a ubii inseamna a rani

sau poate toate astea rodesc din rautate,

din gand si din faptura ce-I osandita-n toate

 

Acum arunca-n mare

faptura-mi  efera

si-ntreaga mea suflare

innoada-mi-o prin vena…

ca  pasul meu din urma etern te va urma

caci a iubi inseamna-n pururi a ierta.

 

Si oricat pe lume, vei cauta sa frangi

o inima ce bate, un suflet cel alungi;

el tot mai mult va creste in vine prin iubire,

prin dragostea ce-l roade in suflet pentru tine.

 

Cand un roman paseste pentru prima data pe starzile Londrei simte ca abia atunci a inceput sa traiasca.

Reflectata prin ochii unei nestiutoare de frumos, superba Londra se intrevede domnind biruitoare la carma unei lumi departe de saracia si mizeria din Romania

Nu spun asta pentru ca vreau sa par mai mult sau mai putin interesanta ci pentru ca am ramas placut impresionata de minunatiile din acest colt de lume astfel incat pot spune ca s-a meritat sa merg  o zi intreaga pe varfuri, pana am facut basici in talpa; pentru ca acum sa am ce povesti.

mi-au ramas in minte o multime de lucruri despre care as putea cu usurinta sa povestesc ore intregi dar mai bine ma opresc aici, pentru a nu deveni subiectiva. :p

 ma refer aici la :

Buckingham Palace

Horse Guards Parade

London Eye

O sumedenie de constructii grandioase care ne-au incantat privirile si ne-au facut nerabdatori sa pornim intr-o noua aventura cat de curand

Luptand cu speranta te pierzi intr-o doara

Cu-n brat de regrete-n genunchi te doboara

O lupta nedreapta, sa porti c-o fantasma,

Ia da-o la  naiba de viata napasta!

Ce tot incotro si crasnind printre soapte

Atatea iluzii si ganduri desarte

Atata mahnire in inima culegi

Si apoi din durere la frunte te legi

Iubirea, speranta si gandul la viata

Durerea, regretul si vorba in ceata….

Si toate-s nimicuri de stai sa te gandesti

In viata e greu sa  poti crede in povesti

 Caci omul e bolnav si flamand dupa bani

Din grija ca poate, va-ncarunti in ani

Iluzii nebune il seaca-n gandire..

Caci om sa nu fii sa nu le ai in fire

Astfel e mai bine de capul plecat,

De gandul carunt dar cu minte la cap,

Sau bietul sarac, cinstit si curat

O grija sa n-ai de banul patat,

Si cel ce traieste cu chef, fara pripa

In loc sa te plangi ca mai ai doar o clipa.

Posted: aprilie 5, 2010 in zbucium spre nefiinta

VA ASTEPT PE:  http://hopeinyourpoems.com

Era multa durere in sufletul ei de copil.

Uitat de lume, intr-un colt al casei se gasea mereu pardesiul gri din stofa groasa si pantofii  prafuiti de musama.

Vremea isi intoarse spatele de la viata pe care o dusese si gandurile ii necajeau ades mintea incetosata.

In  adancul fapturii sale zvacneau intens trairi docile poate chiar amorfe dar care ii faceau trupul sa vibrize intr-o suferinta cumplita. Isi incatusa mainile din toata putere si  izbucnea in lacrimi, amintirea lui era prezenta pretutindeni

chiar daca au trecut deja 10 luni, nimic nu poate face pierduta o amintire vie consolidate pe zacamintele unei iubiri profunde.

Secvente nocturne ii readuc in minte chipu-i plin de gingasie si extaz; vantul sufland usor printre ferestre strecoara viclean o voce pierduta demult in vremuri….si totusi un suflet pur ramane acolo in suflet si ganduri in gesturi si in fapte…

Sleita de lacrimi si putere, isi ridica fruntea palida si suspina adanc printre gene asemeni unei unei ploi de vara care isi opreste susurul pentru a sorbi o gura de aer.

Val vartej in minte se aduna o sumedenie de secvente nostalgite alaturi de printul din basmul fermecat…basm cu un final incert si plin de durere.

Pacat, caci in viata se intampla de cele mai multe ori sa nu fie asemeni  basmului.

Caldura de afara este insuportabila iar intunericul se lasa  lin dar apasator si devine greu de doborat in profunzimea ce il defineste.Era un basm frumos, insist, alaturi de fatul cu bucle creole, cu ochii negri asemeni noptii prezente si cu fruntea intalta, semn al intelepciunii; insa iubirea este prescrisa in stele, in ceruri si vine de la Cel de sus iar noi fapturi plapande, si fara prea multe virtuti cadem ades in patimi, ranim suflete nevinovate, apoi ne umplem sufletul de amar, de regret si intr-un tarziu devenim constienti de esecurile ce trebuiesc a fi asumate.

Asemeni ei, suntem multi…ranim sau suntem raniti si fara sa vrem ne trezim intr-un cerc vicios si plin de suferinta. Ea a iubit insa prea tarziu a inteles ca a te darui unei persone inseamna nu doar a te bucura de clipele frumoase petrecute impreuna ci si a oferi un umar de sprijin,o voce calda si un “iti voi fi mereu alaturi” sufletului drag.

Asta inseamna sa iubesti.

Durerea ei devine apasatoare. Se simte vinovata de lacrimile iubitului ei, de faptul ca la aflarea oribilei vesti nu a inteles ca ar fi trebui sa ii stea aproape indiferent de rezultat si indiferent de alegerea lui.

In cele din urma boala a invins, daca nu luand o viata, atunci rupand un vis si mai apoi o iubire….iar dupa 10 luni ea inca suspina.

E singura si simte cum viata ei se indreapta catre alte cote, asemeni celor apelor cu un volum depasit.

A invatat insa un lucru, iubirea are prioritate indiferent de circumstante.

Niciodata  sa nu renunti la dragoste si la cel care te face sa zambesti; iar proverbul  “niciodata nu e prea tarziu”  nu se adeverente in cazul acesta.

 Iubiti cat va tine inima si traiti fiecare clipa la adevarata ei intensitate caci clipele trec repede si e pacat sa simti ca nu ai trait, ca nu iubesti sau ca e prea tarziu sa spui celui drag un simplu ”te iubesc”

Eram mult prea dezamagita de atitudinea ei de doamna cu rang si succes in afaceri…priveam la tinuta ei demna, cu spate drept fruntea sus si privirea incruntata si ma intrebam cat de multa nepasare zace in sufletul ei imbibat de risipa si cu toate astea avar pana la cer si inapoi.ea niciodata nu stiu sa spuna da, te inteleg iti este greu aici printre straini si imi dau seama cum e sa nu ii ai pe cei dragi alaturi, imi dau seama ca dincolo de aura aceasta, de presupusa dorinta de ne cunoaste cultura si de a patrunde intr-o alta lume, aparte de cea in care v-ati nascut si v-ati creeat o educatie, si dincolo de faptul ca sunteti aici din respect pentru mine si pentru numele ce il port, voi ati venit aici pentru a va creea un viitor, pentru a va castiga respectul si increderea in sine dar si pentru a va realiza din punct de vedere financiar.nu a stiut nicioadata sa se gandeasca si la acest aspect ci doar la simplul fapt ca suntem aici pentru ea si pentru comfortul ei…in fine nici nu cred ca a interesat-o vreodata.asa sunt ei, strainii…. e bine sa fii aici cand au nevoie, sa ii respecti atunci cand ii intalnesti, sa le arati devotament, incredere si curaj in situatii in care ei nu se simt capabili sa izbuteasca singuri, dar nicioadata sa nu le ceri sa te respecte pentru ceea ce esti tu de fapt, pentru faptul ca ai mai multe studii decat multii alti dintre ei sau pentru simplul fapt ca uneori te-ai saturat sa stai deoparte si doar sa asisti la indiferenta si ingamfarea de a se numi „EU” ca pe Insusi Dumnezeu.ce mai poate fi zis…?
Poate ca dincolo de simpla aparenta a unor oameni foarte importanti se lupta in permanenta trasurile caracteristice predominante precum egoismul, comfortul propriu si respectul doar pentru sine…
Revenind la doamna mea…nimic de zis, „ corectitudinea in ceea ce ma priveste este aspectul fundamnetal ce ma defineste…”
Please, scuza-ma!
Si stii ce e mai dur?
La cei 60 de ani, nu uita niciodata sa isi arate varsta in situatii legate de buget; o ascunde insa de fiecare data cand iese din dormitor prin farduri mult peste nivelul inalt ce si-l permite o adevarata „madame” de rand de aici, si prin naivitate cu care poate fi indusa in eroare de catre „lucratori personali” nativi de aceasta data.
Ce sa mai spun de fii, ficele si nepotii….cu gabaritul mult depasit si si kilograme atarnand… sa nu uitam ca avem de-a face cu oameni de succes in politica tarii lor…
Cred ca mai bine inchei aici, nu de alta dar mi-e frica sa nu fiu acuzata de complot… si „uz de arme albe” precum adevarul negru scris pe pagini albe
.